În perioada 21-26 septembrie current, pe teritoriul complexului muzeal Casa-Muzeu Pușkin din capitală vor avea loc un șir de activități prilejuite celebrării celor 200 de ani de la sosirea marelui port rus la Chișinău.
Astfel, la data de 21 septembrie, ora 10.00, va avea loc depunerea de flori la monumentul lui A. S. Pușkin, în parcul "Ștefan Cel Mare și Sfânt", iar la ora 12.00 ca avea loc deschiderea festivalului "Toamna basarabeană" în Casa-muzeu A. S. Pușkin. În aceeași zi va avea loc deschiderea expoziției "Acum sunt în Moldova", Pușkiniana artiștilor moldoveni din fondurile Casei-muzeu A. S. Pușkin și din colecțiile private, prezentată de muzeograful Marina Podlesnaia.
Este planificat un atelier de caligrafie, care va fi realizată de artiștii Eduard Maidenberg și Veaceslav Ignatenco, precum și o întîlnire creativă "Istoria peniței de gâscă" cu participarea muzeografului Valentina Grabovskaia.
Pe 22 septembrie, la ora 11.00, este planificată o întrevedere cu artiștii ale căror picturi vor fi prezentate în a doua parte a expoziției "Acum sunt în Moldova", care dezvăluie pușkiniana modernă. Va avea loc un act solemn de dăruire a operelor și obiectelor personale pușkiniene ale artistului emerit al Republicii, academicianul Alexei Kolîbneak. La ora 15.00, în aceeași zi va avea loc concertul elevilor de la liceului "Serghei Rahmaninov" din Chișinău. Vor fi interpretate compoziții vocale și instrumentale pentru lucrările lui A. S. Pușkin.
Pe 23 septembrie este planificată întâlnirea angajaților cu veteranii Casei-muzeu A. S. Pușkin la restaurantul "Pușkin 1820", iar pe 24 septembrie - turneul de șah "I. N. Inzov".
În perioada 25 septembrie - 2 octombrie vor avea loc excursii video virtuale pe pagina oficială de Facebook "Casa-muzeu Puskin Дом-музей А. С. Пушкина в Кишиневе" și pe canalul Muzeului de pe Youtube. În programul excursiei: * Monumentele lui A. S. Pușkin în Moldova. (Podlesnaia Marina Vladimirovna, muzeograf) * Pușkin și duelurile. (Drelinschii Vadim Alexeevici, directorul muzeului). * Frumoasele din Chișinău • (Grabovska Valentina Nicolaevna, muzeograf). * Pușkin și Byron. (Grabovskaia Maria Valentinovna, muzeograf). *Pușkin și Stamati. (Mogoreanu Lilia Ivanovna, director adjunct). Pe 26 septembrie, pe stadionul Federației Naționale de baseball va avea loc reconstrucția istorică a jocului "Cij".
Toate activitățile de pe teritoriul complexului muzeal vor avea loc în perioada 21-26 septembrie, cu condiția obligatorie de distanțare socială, cu prezentarea biletelor de invitație și subordonat cerințelor restrictive privind numărul de persoane participante.

